Riscurile tokenurilor AI – ce se întâmplă când promisiunea nu ține pasul cu produsul?
Prin 2024 și o bună bucată din 2025, două litere puse în descrierea unui proiect crypto valorau bani gheață. „AI” lipit lângă „blockchain” muta capitalizări cu zeci de procente într-o săptămână, uneori într-o după-amiază. Ce livra echipa efectiv conta mai puțin decât potrivirea dintre etichetă și ce voia piața să audă în acel moment.
Doi ani mai târziu, tabloul s-a schimbat. Câteva proiecte chiar au ridicat infrastructură care merge și care are clienți ce plătesc facturi lună de lună. Altele s-au stins atât de complet încât propriii fondatori au ieșit public și le-au spus investitorilor să vândă.
Ce deranjează cel mai tare e că diferența dintre cele două tabere se vedea și atunci. Doar că prea puțini se uitau acolo unde trebuia. Riscurile despre care vorbim nu sunt scenarii de laborator, ci lucruri deja consumate, cu dată, nume și cifre pe care le poate verifica oricine are răbdare.
De ce sună bine combinația dintre AI și blockchain?
Argumentul de pornire pare solid. Inteligența artificială are nevoie de putere de calcul, de date și de o cale prin care actori care nu se cunosc între ei să lucreze împreună. Blockchainul rezolvă, măcar pe hârtie, partea de coordonare și de plată între străini. Fiecare pare croit pentru golurile celuilalt.
Fisura apare când treci de la principiu la contabilitate. Un model de limbaj nu are nevoie de token ca să ruleze. O rețea de plăci grafice poate factura în dolari, fără nicio criptomonedă la mijloc. Tokenul se adaugă aproape mereu dintr-un motiv secundar, ca să finanțeze creșterea rețelei înainte ca cererea reală să apară.
Nu e neapărat un lucru rău. Exact așa adună rețelele descentralizate hardware înainte de primii clienți. Numai că apare o dependență pe care mulți cumpărători nu o observă, fiindcă prețul se sprijină pe o subvenție, nu pe un venit. Iar subvențiile se subțiază sau se opresc, mai devreme ori mai târziu.
Tokenul și produsul rămân două lucruri diferite
Confuzia care se repetă cel mai des e că lumea cumpără tokenul crezând că investește în tehnologie. În realitate cumpără un instrument financiar cu o legătură indirectă, uneori de-a dreptul slabă, cu tehnologia respectivă.
Un proiect poate avea utilizatori tot mai mulți, contracte semnate și software bun, iar tokenul lui să coboare în continuare. Se întâmplă când veniturile nu ajung la deținători, când oferta crește mai repede decât cererea sau când mecanismul care ar trebui să capteze valoarea e pur decorativ.
Analiza integrală, semnată de Mihai Popa, analist și jurnalist crypto la Cryptology.ro, publicația românească de știri și analize dedicate pieței digitale, insistă tocmai pe despărțirea asta dintre produs și activ. Cine vrea să vadă cât de mult se amestecă azi mecanismele controlate de o singură entitate cu cele cu adevărat descentralizate poate porni de la ghidul complet despre CeDeFi publicat pe Cryptology.ro, pentru că aceeași ambiguitate stă la temelia multor promisiuni din zona AI.
Cum verifici dacă venitul ajunge la deținătorul de token?
Verificarea nu cere instrumente sofisticate. Te uiți întâi cât încasează protocolul de la clienți din afara ecosistemului, adică bani care nu vin din propria emisiune. Apoi cât împarte el însuși, sub formă de tokenuri, către participanți. Iar la capăt te întrebi dacă prima sumă ajunge cumva, printr-un mecanism pe care îl poți controla, la deținătorul obișnuit.
Când a doua cifră o depășește categoric pe prima, ai în față un program de stimulare, nu o afacere. Poate deveni afacere, sigur, iar multe rețele au pornit fix așa. Doar că în intervalul de tranziție prețul e ținut de cumpărători noi, nu de clienți, și intervalul acela se poate întinde pe ani buni.
Cifrele din prezentări nu sunt cifre auditate
În zona de calcul distribuit stă o capcană numai a ei. Rețelele de plăci grafice raportează numere care impresionează, însă definițiile din spatele lor diferă enorm de la un proiect la altul.
Unele numără dispozitivele înregistrate, adică tot ce s-a conectat vreodată la rețea. Altele numără hardware-ul care a trecut un test de verificare, iar acolo cifra scade brusc. Măsura cea mai cinstită, dispozitivele închiriate efectiv de un client care plătește, apare cel mai rar, deși e singura care descrie o afacere.
Un raport independent din iulie 2026 arăta că cea mai mare rețea descentralizată de plăci grafice indica, prin propriul document din ianuarie, în jur de 2.752 de unități care treceau verificarea, față de o bază înregistrată de peste 327.000. Sub un procent, deci. Restul nu sunt neapărat fictive. Doar că numărul mare, cel care ajunge în titluri, nu spune nimic despre capacitatea utilizabilă.
Șase proiecte și locul din care apare riscul
Proiectele care urmează nu sunt cele mai slabe din categorie, ci dimpotrivă. Au echipe reale și cod public. Tocmai de aceea sunt instructive, fiindcă dacă problemele apar la ele, apar cu atât mai mult la proiectele de mâna a doua.
ASI Alliance și fragilitatea guvernanței
Fetch.ai, SingularityNET și Ocean Protocol și-au topit tokenurile într-unul singur în martie 2024, sub tickerul FET. În octombrie 2025, Ocean Protocol Foundation s-a retras formal din alianță, invocând dorința de a-și controla propria tokenomică, iar plecarea a venit la pachet cu dispute și procese.
Riscul de aici nu e tehnologic, ci structural. Cine își convertise tokenurile la un raport fix rămăsese expus pe un activ dintr-o alianță pe care unul dintre fondatori tocmai o părăsise, fără cale de întoarcere la poziția inițială. Tokenul vechi nu mai exista, pur și simplu.
Bittensor și emisiunile care întrec încasările
Rețeaua se împarte în subrețele specializate, fiecare cu tokenul și cu mecanismul ei de recompensare, un model povestit pe larg în articolul despre ce este Bittensor și cum funcționează. Unele dintre ele chiar produc servicii pentru care dezvoltatorii plătesc.
Semnalul de alarmă din 2026 vine din raportul dintre subvenție și venit. Cea mai mare subrețea ar fi generat în jur de 2,4 milioane de dolari venituri anuale, în timp ce primea emisiuni estimate la 52 de milioane. Chiar dacă cifrele sunt aproximative, ordinul de mărime spune destul despre o rețea care plătește mult mai mult decât încasează.
Peste asta se așază instabilitatea regulilor. Modul de alocare a emisiunilor s-a schimbat în noiembrie 2025, iar în iunie 2026 s-a revenit la varianta inițială. Când regulile de bază se mută de câteva ori pe an, nimeni nu poate estima serios un randament pe termen mediu.
io.net și distanța dintre înregistrat și verificat
Platforma strânge plăci grafice nefolosite și le închiriază pentru antrenarea modelelor, cu economii promovate de până la 70% față de furnizorii clasici de cloud. Cererea există, iar rețeaua a anunțat contracte corporate de 8 milioane de dolari doar în primul trimestru din 2026.
Punctul slab stă în verificare. În aprilie 2024, rețeaua a fost ținta unui atac care a scos la iveală hardware falsificat pe scară largă, adică noduri care pretindeau plăci inexistente ca să încaseze recompense. Sistemul a fost întărit după aceea, însă în 2026 inconsecvențele se vedeau chiar în materialele proprii, unde aceeași rețea apărea când cu peste 30.000 de plăci, când cu peste 320.000.
Virtuals Protocol, fabrica de tokenuri
Platforma lasă pe oricine să lanseze un agent și un token asociat, fără să scrie o linie de cod. Așa au apărut mii de active speculative, iar la mijlocul lui 2026 se raportau peste 18.000 de agenți.
Aritmetica nu iartă. Când arunci pe piață zeci de mii de tokenuri, majoritatea alunecă spre zero, fiindcă atenția și lichiditatea nu se înmulțesc la fel de repede ca oferta. Platforma câștigă din taxe fie că agenții produc ceva util, fie că nu, ceea ce naște un conflict de interese pe care merită să îl vezi limpede. Deși veniturile anuale se măsoară în zeci de milioane de dolari, tokenul se tranzacționa în 2026 la aproximativ 87% sub maximul istoric, tocmai pentru că încasările nu ajung direct la deținători.
ElizaOS și dimineața în care fondatorul a spus să vinzi
Proiectul a pornit în octombrie 2024 sub numele ai16z, ca fond de investiții condus de un agent autonom, și a atins o capitalizare de 2,4 miliarde de dolari. În noiembrie 2025 a urmat migrarea către un token nou, cu rebranding și ajustare de ofertă.
Pe 4 august 2026, fondatorul Shaw Walters a anunțat public că tokenul e mort, că fundația se închide și că nu vor mai exista răscumpărări. Le-a spus deținătorilor să vândă. Tokenul original pierduse peste 99,9% față de maxim.
Aici stă lecția întregii povești. Software-ul nu a murit. Framework-ul open source a rămas, iar fondatorul a spus că vrea să construiască mai departe, fără alt token. Produsul a supraviețuit, investitorii au pierdut aproape tot, fiindcă nimic nu lega contractual soarta unuia de soarta celuilalt.
World și presiunea autorităților
Aici riscul nu vine din tokenomică, ci din faptul că modelul de business intră frontal în legislația privind datele personale. Proiectul scanează irisul oamenilor, generează o identitate digitală și împarte tokenuri celor înscriși.
Reacția instituțiilor a fost consecventă și dură. Spania și Portugalia au oprit colectarea în martie 2024, autoritatea bavareză a cerut ștergerea datelor în decembrie același an, Brazilia a interzis proiectul în ianuarie 2025 pe motiv că datele biometrice nu pot fi plătite fără să compromiți consimțământul, iar Înalta Curte din Kenya a declarat operațiunile ilegale în mai 2025. Valoarea tokenului atârnă de mărimea rețelei de identități verificate, iar rețeaua nu are cum să crească acolo unde a fost interzisă.
Deblocările programate, riscul pe care îl poate vedea oricine
Riscul ăsta e ciudat tocmai fiindcă e public, are calendar și e ignorat de aproape toată lumea. Mai toate proiectele mari au grafice de eliberare a tokenurilor întinse pe ani, uneori pe decenii, cu tranșe pentru fondatori, fundații și investitori privați. Fiecare tranșă înseamnă ofertă nouă pe piață, indiferent cât de bine merge produsul.
Diferența dintre capitalizarea curentă și cea complet diluată spune cel mai mult. Când a doua e de câteva ori mai mare decât prima, cumperi la un preț care presupune că restul ofertei nu va fi vândut niciodată. Presupunerea asta nu prea s-a confirmat undeva.
AI washing și testul care taie prin marketing
Termenul a intrat deja în vocabularul autorităților de reglementare. Comisia americană pentru valori mobiliare a înființat în februarie 2025 o unitate care cercetează explicit exagerările privind capacitățile de inteligență artificială.
Într-un proiect crypto, exagerarea costă mult mai puțin decât într-o companie listată, fiindcă lipsesc raportările trimestriale obligatorii și auditorul extern. Un protocol care ieri făcea agregare de lichiditate poate deveni peste noapte infrastructură pentru agenți autonomi, cu exact același cod.
Redacția Cryptology.ro propune un test simplu, folosit constant în analizele despre acest sector: scoți cuvântul AI din descrierea proiectului și te uiți ce rămâne. Dacă rămâne ceva coerent, probabil ai în față un produs real cu o componentă de inteligență artificială. Dacă descrierea se face praf, ai găsit eticheta lipită peste altceva. Aceeași logică apare și în materialul despre contrastul dintre investițiile discrete ale Nvidia și febra retail pentru tokenii AI.
Cum arată un proiect care chiar are ceva de arătat?
Semnalele bune sunt mai plictisitoare decât cele proaste, motiv pentru care se discută mai rar. Un proiect solid publică venituri din surse externe, nu doar volume de emisiuni, folosește metrici cu definiții care nu se schimbă de la un trimestru la altul și are un mecanism prin care încasările influențează oferta într-un fel verificabil, nu doar promis într-o postare. De regulă vorbește mai mult despre clienți decât despre viitorul umanității.
Rămâne o zonă cu risc ridicat chiar și așa. Diferența e că într-un proiect construit corect riști pe execuție și pe piață, adică pe lucruri obișnuite. În celălalt caz riști ca fondatorul să scrie într-o dimineață că tokenul e mort și că ar fi mai bine să vinzi.
O singură întrebare le înlocuiește pe toate celelalte. Ce ar face rețeaua dacă tokenul ar valora zero mâine dimineață. Dacă răspunsul cinstit e că ar merge înainte, doar mai încet, ai în față infrastructură. Dacă răspunsul e că s-ar opri de tot, ai în față un mecanism de finanțare deghizat în infrastructură.
Materialul de față este o adaptare în limba română după analiza originală publicată de Cryptology.ro, Riscurile reale ale proiectelor care promit AI plus blockchain, semnată de Mihai Popa, analist și jurnalist crypto al publicației.